au mușcat până târziu în carne
și au umblat încălțați unii prin ceilalți
în afară de mine care
mă aflam încă în pragul nașterii
când s-a întâmplat tragedia

pereții salonului erau contemporani cu mama
și din acest motiv nu le-am dat bună-ziua niciodată
mai ales că prieteniile se leagă greu într-o maternitate
unde suntem doar noi
viitorul viitorului și cele câteva doamne purtătoare
de obișnuință

înainte să mă extragă din spațiul acela îngust de umed
tata fuma retras într-un colț
era o lumină exagerat de puțină
și eu pluteam deasupra lui încă nenăscut
ca un înger de hârtie

îi auzeam respirațiile lovindu-se de vârful degetelor
mâna stângă îi zăcea plictisită într-un buzunar gri al pardesiului
primit în dar de la un alt tată către fiul său
la câțiva ani după naștere

bisturiul și-a tăiat un drum ascuțit
printre moleculele de sânge care
mă apărau de ieșire
apoi am simțit o mănușă albă
încercând să mă izgonească din fericirea mea
am mușcat cu o violență de nedescris
din intrusul acesta
până când am simțit cum
o parte neînsemnată din viața lui
curgea din mănușă spre creierul meu
hrănindu-mă intrauterin
când mama și-a dat seama ce se petrece
a urlat o singură dată
iar țipătul ei a înconjurat cu viteza luminii
lichidul unde eu mă hrăneam cu ochii deschiși
îngrozit de frica ei
am apucat mănușa cu ultimele puteri dintr-o altă viață
și am ieșit afară fără niciun regret
aveam o singură întrebare în colțul buzelor
mamă ești bine?

(după o vreme
vocile au revenit în mintea tatălui meu)